Jugul triumfului getic … luptele dintre geţi şi romani.

* carele de luptă romane

Cine a civilizat pe cine ?

Carele Romane 700-675 î.Hr.
Gârla Mare 1600–1150 î.Hr.

Cursa carelor de luptă (greacă: ἁρματοδρομία / harmatodromia, latină ludi circenses) a fost unul dintre cele mai populare sporturi din Grecia antică, Imperiul Roman și Imperiul Bizantin. Cursele carelor de luptă se dovedeau adesea periculoase atât pentru conducător cât și pentru cai, acestea încheindu-se frecvent cu răni grave sau chiar moartea participanților, dar generând un puternic entuziasm printre spectatori. La Jocurile Olimpice antice precum în alte Jocuri Panelenice, sportul reprezenta unul dintre cele mai importante evenimente ecvestre.

În forma romană a curselor de care, echipele reprezentau diferite grupuri sau susținători financiari și uneori concurau acerb pentru a beneficia de serviciile conducătorilor cu o îndemânare deosebită. Aceste echipe au captat apoi un puternic sprijin din partea spectatorilor, ceea ce a dus la tulburări ocazionale între membrii diverselor facțiuni. Conflictele au devenit uneori politicizate, sportul începând să transceadă cursele în sine și să afecteze societatea în ansamblul său, explicandu-se astfel de ce împărații romani, iar mai apoi cei bizantini, au preluat controlul echipelor și au numit funcționari cu rolul de a le superviza.

Sportul a scăzut în importanță după declinul și căderea Romei din lumea apuseană, supraviețuind pentru o perioadă în Imperiul Bizantin, unde facțiunile tradiționale romane au continuat să joace un rol important, obținând influență în problemele politice. Rivalitatea lor a culminat cu declanșarea Răscoalei Nika, moment care a marcat însă și declinul gradual al acestui sport.

Cursele timpurii de care de luptă
Muzeul Kerameikos Atena, 700-675 î.Hr.

Apariția sau rădăcinile curselor de care nu este cunoscută cu exactitate dar se presupune a fi apărut odată cu însăși carele de luptă.

Carele romane prima reprezentare

Este cunoscut dintr-o reprezentare artistică de pe fragmentele unui vas din ceramică faptul că sportul exista în lumea miceniană dar prima referință literară este cea descrisă de Homer, la jocurile funerare ale lui Patrocle.

Participanții la această cursă au fost Diomede, Eumele, Antilochus, Menelau și Merion. Cursa, care consta într-un singur tur în jurul unui copac, a fost câștigată de Diomede, iar premiul său a fost o sclavă și un cazan. Tot o cursă de care de luptă se spune că ar consitui evenimentul care a dus la crearea Jocurilor Olimpice; conform unei legende menționate de Pindar, regele Oenomaus a provocat pețitorii fiicei sale Hippodamia, la o întrecere, dar a fost învins de Pelops, cel care avea să fondeze Jocurile în onoarea victoriei.

Jocurile Olimpice

La Jocurile Olimpice antice precum și la alte Jocuri Panelenice, existau două tipuri de curse, cea a carelor de luptă cu patru cai (greacă: τέθριππον / tethrippon) și cea cu doi cai (greacă: ξυνωρὶς / synoris) care erau în esență asemănătoare exceptând diferența de număr de cai. Competiția carelor de luptă a fost pentru prima dată introdusă la Jocurile Olimpice din 680 î.e.n. odată cu extinderea duratei evenimentului de la una la două zile pentru acomodarea cu noul sport dar, în realitate, nu acesta a fost evenimentul fondator:

carele de luptă romane vs Gârla Mare

Cine a civilizat pe cine ?

700 î.Hr. vs 1600 î.Hr.

Noul sport nu a fost la fel de prestigios precum cursa de stadion (greacă: στάδιον, latină stadium), a competiției de alergare în care atleții parcurgeau aproximativ 180 de metri, dar era mult mai importantă decât celelalte curse ecverstre cum ar fi cea de călărie la care s-a și renunțat, la Jocurile Olimpice antice, destul de timpuriu.

Planul sanctuarului din Olympia din 2007, anterior descoperirii recente prin radar a arheologilor germani. La sud de stadion ), în partea de sud-est este localizat hipodromul acoperit de sedimente provenite din râul Alfios. Atât cursa de călărie cât și cea a carelor de luptă se țineau la hipodrom. Acesta era situat în colțul sud-estic al sanctuarului din Olympia, pe o zonă plată întinsă de la sud de stadion și care se întindea aproape paralel cu acesta. Până de curând, locația sa exactă era necunoscută fiind acoperită de câțiva metri de sedimente provenite din râul Alfios.

În 2008, Norbert Muller și o echipă a Institutului Arheologic German au folosit radarul pentru a localiza o structură mare, rectangulară, similară descripției făcute de Pausanias. Pausanias, care a vizitat Olympia în secolul al II-lea î.Hr., descrie construcția ca fiind întinsă, alungită, plată, cu dimensiunile de aproximativ 780 de metri lungime și 320 m lățime (patru stadii lungime și un stadiu și patru plethra lățime). Hipodromul era împărțit longitudinal în două piste de o piatră sau de o barieră din lemn denumită embolon. Ambele curse, și cea de călărie și cea a carelor, porneau spre est, apoi ocoleau pe la embolon și se întorceau pe a doua pistă, concurenții galopând spre vest, iar distanțele parcurse variau în funcție de eveniment. Pistele centrale erau împrejmuite de bănci pentru spectatori, naturale (în nord) și artificiale (în partea sudică și estică); un loc special era rezervat arbitrilor judecători pe băncile din părțile de vest și nord.

Heniokhos, statuie din bronz a unui conducător de car descoperită în Delphi. Ca și jocheii moderni, aceștia trebuiau să fie ușori dar și înalți. Cursele începeau prin defilarea concurenților în vreme ce un crainic anunța numele conducătorilor și al proprietarilor. Cursa tethrippon consta în 12 tururi de pistă cu întoarceri ascuțite în dreptul delimitărilor de la ambele capete.

Se utilizau diverse dispozitive mecanice, inclusiv porți de start (greacă: ὕσπληγξ-ὕσπληγγες / hysplex /hyspleges) care erau coborâte la startul cursei. Conform lui Pausanias, acestea au fost inventate de arhitectul Cleoitas cu scopul ca atelajele concurente din culoarele exterioare să înceapă cursa mai devreme decât cele de pe interior, conferind egalitate de șanse. Competiția nu începea în mod corespunzător până ce ultima poartă nu era coborâtă, moment în care fiecare concurent era mai mult sau mai puțin aliniat celorlalți, deși cel din exterior, care plecase primul, avea avans și viteză mai mare față de restul până la prima întoarcere. Dispozitivele mecanice cunoscute drept “vulturul” și “delfinul” se ridicau pentru a semnaliza începutul cursei și erau coborâte pe măsură ce aceasta evolua pentru a semnaliza numărul te tururi rămase. Acestea erau probabil sculpturi din bronz ale respectivelor animale și erau amplasate pe stâlpii de la linia de start.

În majoritatea cazurilor, proprietarul și conducătorul carului de luptă erau persoane diferite. În 416 î.e.n., generalul atenian Alcibiade dispunea de șapte care în cursă, acestea ocupând locurile 1, 2 și 4 în cursa disputată; evident, nu putea conduce singur cele șapte care. Filip al II-lea al Macedoniei a câștigat de asemenea o cursă olimpică a carelor în încercarea de a dovedi ca nu era un barbar, ceea ce este puțin probabil. Totuși, poetul Pindar laudă curajul lui Herodot din Teba de a conduce propriul car. Regula proprietarului câștigător alături de conducătorul carului însemna că femeile puteau, teoretic, să câștige curse, în ciuda faptului că le era interzisă participarea la Jocuri.

Acest lucru s-a întâmplat rar, dar un exemplu notabil este cel al prințesei spartane Cynisca, fiica lui Archidamos al II-lea, care a câștigat cursa carelor de luptă de două ori devenind prima câștigătoare din istoria Jocurilor. Paradoxul este și mai pronunțat prin faptul că ea, cel mai probabil, nu a fost prezentă la propria victorie, femeilor fiindu-le interzisă participarea inclusiv ca și spectatori. Cursa carelor era o metodă prin care grecii își demonstrau propria prosperitate. Cazul lui Alcibiade indică, de asemenea, că era o metodă alternativă de opulență, de expunere publică a faimei pentru cei bogați.

Conducătorul de car era de obicei un membru al familiei proprietarului sau, în majoritatea cazurilor, un sclav sau un profesionist tocmit pentru că totuși cursa presupunea calități deosebite de putere, îndemânare și curaj. Se cunosc numele a foarte puțini conducători iar poemele și cântecele victoriei precum și statuetele contribuie la sursele despre aceștia. Spre deosebire de alte competiții ale Jocurilor Olimpice, conducătorii carelor nu concurau nud, probabil din rațiuni de siguranță pentru că se ridica mult praf de către care și cai iar accidentele sângeroase erau frecvente. Concurenții purtau o haină cu mâneci numită xystis care cădea până la glezne și era prinsă la mijloc cu o curea simplă. Două curele se încrucișau în zona superioară a spatelui cu scopul de a impiedica umflarea xystis-ului pe timpul cursei.

700 î.Hr. vs 1600 î.Hr.

Conducătorii dispuneau de care de luptă modificate pentru viteză și manevrabilitate, fiind construite din lemn, cu două roți și cu partea din spate descoperită deși acest tip nu era folosit în lupte și, cu timpul, nici carele nemodificate. Exista un loc special unde conducătorul punea picioarele, iar carul era fixat direct pe osie astfel încât zdruncina tare iar cursa era destul de accidentată. Partea cea mai incitantă a cursei, cel puțin pentru spectatori, o constituiau întoarcerile de la capetele hipodromului. Aceste viraje foarte strânse erau foarte periculoase și frecvent letale. Dacă un car nu era depășit pe linia dreaptă, el trebuia să încetinească la embolon pentru a aborda întoarcerea, moment în care putea fi răsturnat sau zdrobit (atât conducătorul cât și carul și caii) de ceilalți urmăritori. Coliziunea deliberată cu un adversar pentru a-l distruge și elimina era teoretic ilegală, dar nu se putea face nimic pentru a o impiedica (la jocurile funerare ale lui Patrocle, Antilochus a cauzat zdrobirea lui Menelau în felul acesta), coliziunile fiind foarte probabil să se producă accidental oricum.

8500 de ani de continuitate !

carele romane vs Gârla Mare

Click to tweet:

Cine a civilizat pe cine ?
Carele de #luptă romane 700 î.Hr.
vs Civilizația Danubiană #GârlaMare 1600 î.Hr.

* citește mai departe:

Cultura & Civilizaţia Monteoru, Buzău ... a story never told * ΛRC⊕DΛBΛRΛ.
Ce se întâmplă când clientul tău devine competiţie şi statul doarme ? * cazul Afloarei
{ Brandul de ţară R⊕Mânia } { suflet r⊕mânesc } { Civilizația și Cultura Neamului R⊕mânesc }
Ultimul loc în Europa * Pondere turism în PIB
* how to create 89,042 new jobs in ROMANIA * Blue Ocean Strategy
Cum dispare satul r⊕mânesc ... ?

Tags: , ,

Leave a Reply

More in R⊕Mania's Lost Heritage
Morile de apă de la Rudăria
{ povestea locurilor }

România în imagini * 12 perspective unice … despre antichitate !

Pusticii din Rarau Giumalau
Pustnicii nevăzuţi din Muntele Rarău

Munţii Rarău, pădurea neatinsă de topor Giumalău ...

Close