Miorița – legătura dintre spațiul carpatic,
civilizația emeș (sumeriană) și Egiptul antic.
Pentru acest studiu m-am folosit de cartea Miorița Izvorul nemuririi, scrisă de Victor Ravini, apărută la editura Alcor Edimpex, 2016, iar autorul spune că a studiat 973 de variante. Din diferitele variante ale Mioriței puse în lucrare, am înțeles valoarea de excepție a creației anonimilor păstori carpatini pentru adevărata noastră cultură identitară. Ca să fie lumină deplină chiar de la începutul drumului, trebuie să lămurim semantica celor două cuvinte cheie a creației * oaia tînără și ciobanul …
Cuvîntul românesc ,,mioara” vine din vechea limbă carpatină din mileniile V-l î.e.n. care dată după tipicul eme-gi avem: mi-u/mio: oaie a făta sau oaie cu miel + ur-ra/ora: a străluci, cinste, avere, a fi încîntat și înseamnă oaie cu miel sau oaie a făta, iar oile în acele vremuri erau nu numai mijlocul sigur de subzistență, dar și o dovadă a bunăstării. Fiindcă ne-a fost dragă această ființă creată de Anu, Sîntu, Senta sau Dumnezeu, noi românii am dat fetelor numele de Mioara, Mia și Nela, iar pentru băieți Nelu, și Mielu. Miorița a fost culeasă în multe variante ca un colind și nu strigătură la veselie, legată fiind de o mare sărbătoare din vechea religie a geților, iar Alecu Russo a auzit-o cîntată în mănăstirea Soveja unde era deținut politic și deci călugării nu ar fi lăsat pe lăutari să vină cu asemenea monstruozități să le desfete urechile, ei știind că versurile cîntate vorbesc de o moarte simbolică și nu una adevărată. Din colind religios, Miorița a ajuns și cîntec bătrînesc, apoi baladă, iar multe elemente din conținutul ei nu mai puteau și nu mai pot fi înțelese fiindcă sînt rupte de lumea sacrului.
Al doilea cuvînt este ,,cioban” care își are originile în aceelași fond lingvistic ancestral și dat după regulile de mai sus avem: șuba/cioba: păstor, preot, curat, îndemînatic, strălucitor + nu: înfățișare, a lumina, foc, zi, sau varianta șu/cio: stăpînire, proprietate, ceată, rugăciune + ba: suflet, ființă, personificare + An: ziditorul văzutelor și nevăzutelor. Vedem că prima variantă a cuvîntului este legată atît de statutul de om cu stare materială bună, cît și una legată de îndeplinirea unor obligații religioase în cadrul acestei confrerii, sensuri care se găsesc și în a doua variantă de descompunere a cuvîntului.
Textele antice amintesc mereu de cabiri care au fost atît păstori cît și slujitorii unui cult religios răspîndit pe acolo pe unde și-au purtat ei pașii și tumele de oi. Am venit cu această interpretare a cuvintelor vechi românești prin eme-gi sau sumeriană cum au numit această limbă, pricepuții în minciuni și falsuri, fiindcă limba română veche are 4268 cuvinte comune cu limba dispărută, iar din Carpați a migrat un grup numeros de băștinași pe la mijlocul mileniului lV î.e.n. în Ki-en-gi sau Sumer cum au botezat ținutul aceeași meseriași în ,,adevăruri sfinte”, fiind întemeietorii acestei civilizații fabuloase.
Din numărul de cuvinte comune celor două limbi, 1350 sînt nume de familie folosite și astăzi de către unii români și nimeni nu le dă peste nas cu originea lor latină, turcă, slavă sau de aiurea! O altă migrație a avut loc din Carpați în valea Nilului pe la anii 3200 î.e.n., iar limba noastră cea străbună are aproape o mie de cuvinte comune cu egipteana veche …
Dau drumul vorbelor de dor și jale, pe a timpului cărare, mintea să ne-o sămuiască și deplin s-o fericească, cu lumină și-adevăr, din a cerului izvor! Peste timp, ne-a venit din mitologia emeş o zicere plină de har şi înţelepciune numită Moartea păstorului Dumuzi, care este o variantă foarte veche a uciderii ciobanului bun şi milostiv, iubitor de animale şi natură, de către nişte fiinţe demonice. El are un vis în care vede cum copacii şi trestiile din jurul lui se cutremură de groază ştiind că viaţa bunului păstor va fi curmată de aceste fiinţe rele. Putineiul pentru lapte era spart, apa a curs peste vatra sfîntă strămoşească, iar mioarele scormoneau pămîntul cu picioarele pentru a-l avertiza pe Dumu-zi(Fiul Omului) de nenorocirea ce va veni peste el. Se trezeşte şi povesteşte visul surorii sale Gestinanna, poetesă divină, cîntăreaţă şi tîlcuitoare de vise. care îi tălmăcește urîciunea înțelegînd că se va face o răscoală a supușilor conduși de dușmani din afara ținutului și-i vor lua titlul de căpetenie. La acțiune vor participa și Galla care erau duhurile răului, ce se vor năpusti cu mare furie peste Uruk pentru a-l prinde pe el. Aceasta îl sfătuieşte să se ascundă de fiinţele terifiante, dar cade ea victimă urdiilor drăceşti. Dumu-zi se refugiază în ținutul Alali, este ajuns de învrăjmășiți dar scapă și se ascunde în ținutul Kubireș unde este prins din nou. Reușește să scape iarăși de ghearele dușmanilor și își găsește adăpost în casa lui Belili, o femeie în vîrstă, unde este găbuit și iarăși scapă salvîndu-se la sora sa. Aici el este găsit de către dușmani, încearcă să se ascundă prin iarba pășunilor dar este prins și ucis.
O altă variantă a legendei ne spune că Dumu-zi se roagă cu multă rîvnă către Utu(Sfîntul Soare) şi Inanna(Sfînta Lună), soţia sa, să-l facă o gazelă ca să poată fugi de monştri, dorinţa îi este îndeplinită şi reuşeşte să se salveaze. Dar dracii îl prind de mai multe ori, din chinurile cărora Dumuzi se salvează şi cînd se refugiază la stîna surorii sale, aceştia îi aruncă în faţă cuie şi ace, eroul murind, turma lui fiind ameninţată cu răzleţirea.
În altă variantă a mitului, Inanna consideră vinovată de moartea lui Dumu-zi pe femeia Belili(Belali era numele semit al zeiței răului și sexualității Iștar, Aștarte sau Ashtatorh, soția lui Iahweh al iudeilor cum ne arată minunea arheologică descoperită la Kuntillet Ajrud) pe care o pedepsește cu moartea.
În legenda intitulată Bocet la moartea lui Dumu-zi, acesta este numit ,,sălbaticul taur”, „stăpînul din Bad – Tibira” adică pe înţelesul nostru cetatea vieţii cereşti sau veşnice, „Păstorul”, „stăpînul colibelor de păstori” și altele. Vedem din aceste atribute că eroul era legat de un cult al crescătorilor de taurine dar și ovine, iar legenda amintită mai înainte ne duce la personajul Poimandres din scrierile trismegiste, toate aceste epitete se găsesc identic în cultul lui Mitra, dovedind originea lor comună. Tradițiile noastre venite din străbuni, adică getbeget spun că Moș Crăciun era starostele păstorilor nu al proștilor sau trădătorilor de Neam și Țară!
Pe tăbliţele de plumb găsim expresia Domoz Tomu cu sensul de Fiul Credinței în Crucea Strălucitoare cu trimitere directă la unul din simbolurile Tatălui Ceresc care era Crucea Nordului, Crucea Mare sau Fiul Crucii Strălucitoare, referindu-se la binecuvîntarea Mamei Pămînt de către Ziditorul Ceresc. Inanna emeșilor înseamnă Doamna Cerului sau a Raiului(in: ea + An: cer + na: ființă, a tămîia), fiica lui Suen şi soţia lui Dumuzi cum apare în mai multe mituri. Ea avea ca simbol un fel de stea formată din opt raze, în fapt fiind o cruce din patru raze egale care pleacă dintr-un disc central, iar între ele mai sînt adăugate încă patru.
Prima cruce înseamnă în fapt viața de pe pămînt fiindcă cu astfel de cruce erau botezați copii, semnul fiind făcut pe mîna dreaptă și pe frunte. A doua cruce care are forma de X, este crucea nordului, fiind simbolul raiului unde se duceau sufletele celor aleși prin faptele și înțelepciunea lor. Deci ea era atît domna cerului(raiului) cît și duhul care renăștea pe pămînt viața din moarte. Dumuzi mai este numit în scrierile emeş cu epitetul de ,,copil cu chip de erou”, expresia care îi este atribuită şi lui Mitra(încușmatul sau cel cu căciulă mioritică). Împreună cu Utu, Suen sînt păstorii ţării Ki-en-gi sau Pămîntul Sfînt, denumire ,,uitată” de specialiști și înlocuită cu Sumer ca să dea bine la făcăturile ivriților. La emeși Dumuzi a fost asociat cu zodia berbecului iar Inanna cu cea a peștilor. În limba latină cuvîntul aries înseamnă berbec, iar cetele de migratori ce au plecat din Carpați pe la începutul mileniului lll î.e.n. făcînd popas veșnic în India, istoria i-a trecut la răboj ca aryas.
Limba română veche păstrează cuvînte arete cu sensul de berbec, iar arie este ziua cînd se desfac stînele și se separă areții de oi, fiind și o sărbătoare a ciobanilor …
Și s-au pus ticăloșii să ne falsifice istoria, cultura identitară și originea limbii române astfel să ,,dovedească” tuturor că mai toată cultura românilor este de origine semito-hamită care își are rădăcinile înfipte adînc în faimoasa cultură akkadiano-sumeriano-evreiască!
Astăzi au lăsat mai încolo această golănie și au început să ne afume cu snoava că aici ar fi supraviețuit neanderthalienii, iar jidanii sînt urmașii lor de drept. Dacă ne lăsăm duși de minciunilor lor, atunci vor fi urmași și de ,,stîng” sau de orice, fiindcă ei trebuie să fie stăpîni pe oriunde își plimbă puturoșenia! Pe aceste temeiuri dar și altele la fel de ticăloase, astăzi ei și ceilalți subțiri, educați sau aleși, ne consideră gunoaiele Europei și rușinea neamului omenesc fiindcă nu am fost în stare de nimic, urînd cu mare furie pe ,,cei aleși” sau ,,binecuvînțați”, fiindcă nu putem fi nici cît umbra lor!
Constantin Olariu Arimin
© foto Mircea Bezergheanu
Miorița – legătura dintre spațiul carpatic,
civilizația emeș (sumeriană) și Egiptul antic.
Click to tweet:
Miorița – legătura dintre … spațiul carpatic,
civilizația emeș (sumeriană) și Egiptul #antic.
Tags: Brandul de ţară R⊕Mânia, Civilizația și Cultura Neamului R⊕mânesc, Constantin Olariu Arimin, getbeget, Mircea Bezergheanu, Origini
