Ramai informat(a) » Spam FreeUpdate Strategie Digitală » În fiecare joi… |
Edy Spedition, cel mai mare transportator din Europa de Est!
* îţi mai aduci aminte?
2008
• Edy Spedition, 1.250 de camioane în 2008. Vârful Edy Spedition a fost atins în 2008. Patronul Alin Popa cumpărase deja 1.250 de camioane. Cifra de afaceri era de 150 de milioane de euro, 43% din transporturi rutiere şi 46% din distribuţia de carburanţi.
2012
• omul acesta, ALIN POPA, a scos oraşul Brad din umbră, a fost mândria noastră, a brădenilor. În aceste clipe grele nu pot să spun decât CONDOLEANŢE FAMILIEI”, scrie un şofer care se semnează, simplu, “fost şofer Edy”.
2014
• flota de maşini s-a redus până la un sfert faţă de cele circa 1.250 cât erau în garajele Edy Spedition în anul 2008. Fiul afaceristului, Eduard Popa, s-a întors de urgenţă în România pentru a prelua frâiele companiei Edy Spedition, după ce creditorii au luat cu asalt firma, iar procesele în care s-a cerut executarea silită s-au înmulţit.
2015
• tranzacţie cu lichidatorul: Lazăr preia activele Edy Spedition.
Prin achiziţia activelor de către grupul Lazăr se închide astfel episodul final din activitatea Edy Spedition, compania care ajunsese la peste 1.000 de camioane şi devenise nu doar cel mai mare transportator român, ci şi unul dintre cei mai mari din Europa. Edy Spedition a intrat în insolvenţă în toamna anului 2012, la câteva luni de la decesul principalului acţionar şi fondator, Alin Popa.
• păcat… de ar mai fi şefu între noi Edy ar fi cel mai tare în Europa… tot respectul…
Cum se poate dărâma un imperiu de 150 mil. de euro?
* în 3 ani…
În primul rând condoleanţe familiei… în al doilea rând m-am decis să scriu acest post din cauza şocului prin care am trecut în momentul în care am văzut cum un colos cu o cifră de afaceri de 150 de milioane euro se prabuşeşte în 3 ani… continuarea nu are legătură cu strategia de dezvoltare şi evoluţia Edy Spedition!
Realitatea diferă de la caz la caz… de la o tipologie de antreprenor la alta. Cum am mai spus, diagnoza afacerii defineşte testul suprem al confruntării cu realitatea!
Ce înseamnă scalabilitate, o afacere scalabilă?
Scalabilitatea este o proprietate a unui sistem, a unei rețele sau a unui proces, proprietate care arată capacitatea acelui sistem de a suporta corect un volum mai mare de încărcare, sau de a permite mărirea sau extinderea sa. Un sistem de prelucrare a datelor, de exemplu, este scalabil dacă el se comportă similar, fără defecțiuni, atunci când volumul de date pe care le prelucrează devine mai mare. De asemenea, un sistem poate fi considerat scalabil și dacă este capabil să ofere rezultate îmbunătățite în condițiile în care îi sunt adăugate resurse adiționale.
Principalele erori personale…
Obiectivul principal al părintelui este să îşi pregătească copilul pentru a fi independent.
Obiectivul principal unui antreprenor este să-şi pregătească compania pentru a se desprinde de el / scalabilitate? În ambele cazuri controlul este benefic doar în prima etapă, dar devine toxic pe măsură ce compania si structura organizaţională se dezvoltă.
Cum ajungem în momentul în care compania nu mai depinde de persoana noastră / antreprenorul care a pus bazele iniţiale?
Lucrând cu mulţi antreprenori am început să grupez greşelile în dezvoltarea companiilor.
Deasemenea, am sintetizat principalele erori personale din cadrul echipelor pe care le-am format sau din care am făcut parte.
Păcatele unui antreprenor…
Păcatele care împiedică un antreprenor să formeze o echipă independentă cu obiectivul final, o afacere scalabilă, care să nu depindă la nesfârsit de fondator, sunt:
• percepţia eronată despre procesul de branding
* personal branding Vs corporate branding * experienţă industrie medicală
• incapacitatea de a transmite viziune
* oamenii din echipă nu ştiu de ce fac ceea ce fac
• lipsa de investiţie în educaţia / evoluţia echipei
* cost saving vs -150 milioane de euro în 3 ani?
• inexistenţa modelului de strategie
* totul incepe de la un .pdf 😉
• abordare emoţională vs raţiune în decizii dificile
* ataşamentul prea mare de propria creaţie
• imaginea de ansamblu despre procesul de marketing strategic
* selling cycles are long — so it should always be clear how and where your marketing activity is contributing to what part of the selling cycle at what time.
Compania ta ce cifră de afaceri are?
* dar în trei ani?
Este ca şi cum un părinte nu îşi pregăteşte copilul pentru a se desprinde de el, ci vrea să-l controleze şi după ce devine adult… în felul acesta devine un inadaptat în societate şi un prizonier al unui destin care nu este al lui, ci al părintelui… !
Lasă-i moştenire copilului tău (* compania) educaţia…
* restul vine de la sine!
“The purpose of business is to create and keep a customer.” Peter Drucker
Click to Tweet: “Păcatele unui #antreprenor…
* cum se dărâmă un #imperiu de 150 milioane euro în 3 ani?”
+40744336643 | roscadaniel@gmail.com | office@b2b-strategy.ro
[vCitaMeetingScheduler]
Tags: Alin Popa, Antreprenor, Diagnoza Afacere, Eduard Popa, Edy Spedition, Erori în marketing, Marketing Strategic, Peter Drucker, Strategie Marketing, Strategie Vânzări, Update Strategie Digitală