reBranding la 360 °

❄️ STRAJA & Pasul Vâlcan ❄️

🐺 ❄️ branding în turism 🐺 ❄️

🐺 Ținutul Lupilor 🐺 etimologie, poziționare marcă de regiune & marcă de produs / denumire pârtie / pârtii. Arealul geografic al ”Țării Momârlanilor”, Țara Momârlanilor sau mai exact Ținutul Momârlanilor este unul dintre cele mai spectaculoase și deosebite locuri de pe meleagurile rumânești, o regiune desprinsă parcă din povești… Mii de ani s-au scurs de când colindele au fost cântate pentru prima oarã în Europa. Originea lor era pãgânã, iar semnificaţiile de atunci nu aveau nicio legãturã cu nuanţele de astãzi. Oamenii le cântau în perioada serbãrilor Solstiţiului de Iarnã, celebrate prin dansuri în jurul focului şi monumentelor de piatrã.

Din ansamblul obiceiurilor şi ritualurilor Crăciunului şi Anului Nou mă voi rezuma la Ceata de feciori şi funcţionalitatea ei ca o posibilă urmă a confreriilor de războinici daci. Mircea Eliade1, în studiul său “Dacii şi lupii”, pleacă de la ipoteza că denumirea de lupi ar putea avea originea în numele unui grup de fugari care dădeau târcoale ca lupii în jurul satelor. Savantul român face deosebirea între:

1. adolescenţii care pe durata probei iniţiatice trebuiau să se ascundă departe de sate şi să trăiască din pradă; 2. imigranţii căutând noi teritorii în care să se stabilească; 3. cei în afara legii sau fugarii în căutarea unui azil. Toţi aceşti tineri se comportau ca “lupii” şi erau numiţi “lupi” sau se bucurau de protecţia unui zeu-lup.

Vezi mai mult 🇷🇴 P A T R I O T 🐺 A L F A 🇷🇴
❄️ Managementul destinației turistice ❄️
🐺 🐺 🐺Ținutul Lupilor🐺 🐺 🐺

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

More in Branding / ReBranding
the FUTURE of ENERGY RED Restart Energy
Ce face competiția ta!?

🔥 storytelling branding 🔥

pure vitality PRONAT D'OR
✨ c r o m a t i c ă ✨

360 ° Apa de ✨ AUR ✨ din Parcul Național Munții Rodnei.

Close